rimel.gif


Telenovela Chivu, s-a terminat !

Internationalul roman, Cristian Chivu a ajuns in sfarsit la o echipa, cel putin la care isi dorea, Inter Milano. Dupa cateva saptamani de negocieri stranse intre echipa de la care a jucat timp de 4 sezoane, AS Roma si echipe mari ca si Real Madrid, FC Barcelona sau Inter Milano s-a ajuns la un raspuns final. AS Roma va primi pentru Chivu 13 milioane de euro si copropietatea fundasului italian Marco Andreolli, cotata la 3 milioane de euro. Cristi a semnat un contract pe 5 ani cu gruparea milaneza si va castiga 4.5 milioane de euro pe sezon. Ma bucur sa aud ca se bat 3 dintre cele mai mari echipe din lume pentru un roman. Daca ar fi asa pentru mai multi.
“Inter e cea mai buna echipa din Italia. Sunt obosit din cauza calatoriei, dar sunt fericit sa fiu la Milano, in sfarsit. S-a terminat cum am vrut. De abia astept sa ma intalnesc cu presedintele Moratti” aceasta a fost prima declaratie a lui Cristi. Sincer, eu nu ma bucur ca a ajuns la Inter. Parerea mea e ca mai repede avea loc in primul 11 la Barcelona, ei ducand lipsa de fudasi. El a debutat pentru noua sa echipa, Inter Milano, în partida amicala cu Arsenal Londra din cadrul turneului “Emirates Cup”, scor 2-1 pentru londonezi. A fost folosit de antrenorul Roberto Mancini pe toata durata partidei, atat ca fundas stanga, cat si în centrul defensivei. Ma bucur ca a fost folosit din primul meci si mai ales pe toata durata partidei, asta e un semn bun. Sa speram ca el se va impune la Inter cum a facut-o si la Ajax si la AS Roma, de invidiat, intr-un timp foarte scurt.

chivu.jpg

7 Responses to “Telenovela Chivu, s-a terminat !”


  1. Gravatar Icon 1 Mortu`

    Stiam ca in cele din urma o sa ajunga la Inter :P acolo i locu`

  2. Gravatar Icon 2 sefu_bancii

    ii sta mai bine-n albastru decat in rosu :)) deci sa speram ca va fi titular :-s

  3. Gravatar Icon 3 Raul

    prea tare :D

  4. Gravatar Icon 4 Frody

    mie mi se pare o prostie, mai bine statea la Roma, era titular sigur, o ducea bine… toti fotbalistii cauta multi bani si atunci parca se baga in pamant si nu mai joaca nimic…

  5. Gravatar Icon 5 catalinus

    in sfarsit :D….a jucat si titular in meciul arsenal :D cu toate ca au luat bataie :-"

  6. Gravatar Icon 6 sNaKey

    Ma bucur ca i-a batut pe cei de la Manchester, revansa :)

  7. Gravatar Icon 7 vudu84

    o fost fraier ca nu a semnat pt BARCELONA ! idiotu

Leave a Reply

:) :( :d :"> :(( \:d/ :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :)>- more »







Top



Copyright © 2007 - 2008 by Dani. All rights reserved.

Styled by belial

Forged with WordPress and some k2 back-end